Vulcanii noroioși de la Berca

Am trecut pe la Vulcanii Noroioși de la Berca de două ori: în 2008 și mai apoi în 2010. Este posibil ca starea drumului de acces să se fi modificat între timp așa că am să ă rog să cautați și alte surse mai actuale. În 2008 asfaltul era foarte bun spre Pâclele Mici (spre cele Mari erau dale de beton într-o stare nu tocmai bună, dar se putea merge fără probleme). În 2010 apăruseră mici alunecări de teren pe ultimii kilometri care necesită atenție, și în plus se lucra la un pod în Joseni, circulația fiind deviată pe ulițele din sat, pe bază de semafoare.

Accesul se face pornind din DN10 Buzău – Întorsura Buzăului, de unde se face dreapta la câteva sute de metri de la intrarea in Sătuc (dacă vin dinspre Buzău). Există indicatoare destule pe drum care te vor duce la Pâclele Mici și la Pensiunea Vulcanii Noroioși. Dacă vrei să vezi Pâclele Mari (și recomand cu căldură acest lucru, noi am fost mult mai impresionați decât la Pâclele Mici) trebuie să fii foarte atent la un indicator destul de vechi chiar în mijlocul unei curbe strânse la stânga (aproape la 180 de grade). Se poate observa această intersecție pe harta OpenStreetMap.

Intrarea la Pâclele Mici

Chiar lângă pensiune este amenajată o parcare destul de încăpătoare ceea ce mă duce la gândul că zona este vizitată destul de mult, chiar și cu autocare (de fapt în 2008 am văzut un astfel de grup). La Pâclele Mici vei plăti o taxă de intrare de aproximativ 4 lei (în 2010) de persoană și apoi vei pătrunde în aria protejată. Vulcanii sunt mici dar formează mici movile datorită activității destul de intense, iar în jurul vulcanilor s-au format  canioane care formeaza un peisaj selenar. Din acest caz singura problemă este lipsa umbrei mai ales în timpul verii, deci vă recomand să vizitați zona în primăvară sau toamnă când temperaturile nu sunt așa de mari. Terasa pensiunii este o salvare pentru lunile călduroase, vă puteți răcori cu o bere (dacă nu sunteți șoferi).

Pâclele Mici

Canioane, peisaj selenar

De aici am plecat să căutam Pâclele Mari, dar am greșit drumul și ne-am aventurat de fapt pe un drum ce (am descoperit acasă, după câteva zile) ducea la Pâclele de la Beciu. Acestea sunt cele mai spectaculoase, dar nu știam nimic de ele în acel moment, și cum drumul era din ce in ce mai prost am ales să dăm niște telefoane (cu greu, semnalul la Orange și Vodafone era aproape inexistent în zona în care ajunsesem) și am ajuns în cele din urmă la baza dealului pe care se află Pâclele Mari. Deși nu este imposibil să urci cu mașina mai sus, recomand să urcați la picior pentru a vă bucura cu adevărat de liniștea acestui loc (comparând cu aglomerația de la Pâclele Mici).

Mașina lăsată la baza dealului

Pâclele Mici văzute de la Pâclele Mari

Sus am descoperit câțiva vulcani impresionanți ca dimensiune, cred că în unele cazuri ”craterul” depăsea lejer 10 metri în diametru. Am încercat să testăm și adâncimea unuia mai mic (cam la 3 metri diametru) dar fără succes, bățul folosit și lungimea brațului fiind insuficiente pentru a ajunge la fund. Deasemeni merită o privire spre nord unde veți revedea vizitatorii de la Pâclele Mici pe un mic deal.

Cel mai mare vulcan din zona, aproximativ 10 metri diametru

Vulcan ”erupând”

Mic vulcan ”secat”

Vă recomand cu plăcere să vizitați zona și în special Pâclele Mari. Iar dacă aveți o mașină mai rezistentă mergeți până la Beciu și spuneți-mi în comentarii cum arată vulcanii de acolo.

Prin Munții Măcin – Urcând din Greci spre Țuțuiatu

Această scurtă tură a fost făcută anul trecut, dar sunt convins că informațiile sunt încă corecte. Acum 2 ani am descoperit pentru prima dată munții Măcinului, spre rușinea mea de gălățean, urcând pe Țuțuiatu după ce am plecat din Cetățuia. De data asta urma să mergem pe un drum mai scurt, dar un pic mai dificil. Munții Măcinului ar putea pare niște dealuri nesemnificative, dar vă garantez că pentru cineva care își petrece 8 ore pe scaun în fața calculatorului fără a face ceva sport nu sunt ușori deloc.

Vârful Țuțuiatu

Am plecat destul de târziu, trecând Dunărea la Galați cu bacul de 11 și un pic înainte de ora 12 eram în Greci căutând un loc de parcare la umbră. Era 23 aprilie dar o vreme superbă cu foarte mult soare. Am plecat la pas prin sat urmărind indicatorul triunghi albastru ce traversează masivul de la vest la est (Greci – Cetățuia – Luncavița) și în aproximativ 10 minute am ieșit din sat, marcajul urmând mai apoi un mic pârâu ce va duce la primul izvor reamenajat de curând. Aici traseul continuă la stânga urcând destul de serios până la izvorul italienilor unde este amenajat un mic loc de popas cu câteva bănci de lemn. Facem o mică pauză, pozăm niște copaci înfloriți și apoi continuăm.

Primul izvor

Loc de popas la izvorul italienilor

Copaci înfloriți lângă izvorul italienilor

Izvorul italienilor

De aici traseul se apropie de vârf, unde se ajunge cam in 10 minute de urcuș destul de serios. Dacă arunci o privire înapoi în timpul urcprii vei vedea o priveliște  minunată asupra vârfului Cavalu și a peretului Memorial, precum și asupra Galațiului dacă este senin.

Vârful Cavalu, peretele Memorial și Culmea Pricopanului

Odată ajunși în vârf am făcut un popas mai lung pentru poze și pentru a descoperi primul nostru geocache. Blackberry-ul își face încă o dată treaba și mă duce repede spre locația unde este ascuns. Imediat  ce mă apropii la aproximativ 5 metri de locația marcată îmi dau seamna unde aș putea căuta și după ce mă asigur că nimeni din afara grupului nostru nu ne observă facem câteva poze cu prima ”comoară” descoperită. Nu suntem pregătiți prea bine pentru descoperirea asta (deh, e prima) așa că încercăm să vedem dacă avem cum sa facecm un schimb de obiecte. Și ideea salavatoare vine repejor, lăsăm câteva analgezice, sper să fie de ajutor cuiva, îmi aduc aminte de câteva momente în care aș fi dat orice pentru o astfel de pastilă.

Vârful Țuțuiatu

Primul geocache și analgezicele

După geocache mergem un pic la umbră pentru a mânca o ciocolată și să decidem pe unde să coborâm. Decidem să nu ne întoarcem pe același drum așa că preferăm să mergem pe varianta de sud, ce este în același timp marcat ca și traseu cicloturistic. Drumul coboară lent, în serpentine până se intersectează cu traseul marcat (pe care am urcat) la primul izvor. Pe coborâre vedem o zonă foarte interesantă unde se formaseră o serie de mici canioane din cauza șuvoaielor de apă ce se formează în principal primăvara.

Drumul de întoarcere

Avem ocazia să vedem și un vultur pleșuv (cel puțin așa părea) și după aproximativ 3 ore de la plecare ajungem înapoi la mașina. De aici ne grăbim spre casă, (trecem cu bacul tot la Galați) pentru că foamea ne dădea târcoale de ceva vreme.

Vultur pleșuv?

O tură foarte frumoasă pentru primăvară, scurtă dar destul de intensă pentru o primă ieșire pe munte. Dacă vă alegeți cu grijă perioada aveți ocazia să vedeți în zonă și faimoșii bujori.

Un domn alături de care nu ai vrea să zbori

Din fericire nu mi s-a întâmplat mie ci unui coleg (din acest motiv este amuzantă întâmplarea). Pe un rând din față citea de zor domnul din poza de mai jos:

Citind în avion

Nu ar fi nici o problemă, asta dacă nu ar citi ceea ce se vede mai jos:

Tu glumești, nu-i așa?

Sunt destul de sigur că dacă avionul ar fi dotat cu o frână de urgență aș fi tras cu toată puterea de ea!

P.S. Cartea este de fapt inofensivă (detalii aici), dar pentru cineva care citește doar partea cu 11 septembrie poate fi un șoc mare.

Câteva zile prin Viena

După cele 2 zile pierdute pe drum (prima, a doua) am ajuns în sfârșit în orașul muzicii. Ne-am cazat la hotelul Best Western Reither la recomandarea lui Lucian Stanciu și nu am regretat nici o secundă. Din ce bănuiesc hotelul este deținut de un român astfel încât personalul era în proporție destul de mare din România, inclusiv cei care îl administrau zi de zi. Acesta a fost un lucru bun pentru că engleza mea cu care am pretenția că mă pot descurca oriunde a fost un pic inutilă prin Austria, lucru ce l-am descoperit destul de repede (să nu uităm și doamna din vamă ce vindea vignete și care nu vorbea engleza).

Am lăsat mașina în fața hotelului (după ce ne-a fost confirmat faptul că nu riscăm să ne trezim cu ea ridicată sau cu o amendă – de fapt parcarea gratuită în fața hotelului a fost un bonus consistent, pentru o zi de parcare în centru trebuind să scoți din buzunar 17 euro) și am plecat pe jos fără o țintă anume. Am luat o hartă (gratuită, binețeles) din holul hotelului și în cele din urmă am ajuns la Schönbrunn și am făcut o plimbare (nu foarte scurtă pentru că parcul e imens) și primele poze din Viena prin grădinile ce înconjoară palatul. Ne-am întors apoi la hotel trecând printr-o zonă plină de magazine și restaurante chinezești. Dar cum mâncare chinezească pot găsi și în Galați am preferat să mâncăm la hotel câte un schnitzel vienez cât se poate de original (cel puțin așa am fost asigurați). La masă am avut încă o dată probleme cu engleza, domnișoara care ne-a servit vorbind doar germana (aveam să descoperim în curând că mai toți chelnerii deși vorbesc cu tine numai în germană vorbesc o engleză perfectă când îți aduc nota). Din fericire am fost ajutați de unul din românii care am observat că făceau de toate prin hotel, care ne-a și făcut câteva recomandări. Am încheiat seara cu o altă mică plimbare cu același scop de a găsi un bancomat (bancomatele nu sunt așa de multe ca în România, lucru normal pentru că poți folosi cardul la orice magazin) descoperind o zonă comercială care se anima cu precădere seara.

Schonbrunn, vedere din spate

Grădină laterală de la Schonbrunn

Nufăr la Schonbrunn

Asfalt nou prin județul Galați

Gropi pe drumurile județene

Ultimele plimbări m-au făcut să îmi dau seama că bucățele de drum național care erau pline de gropi și de denivelări au căpătat o formă nouă. E vorba în primul rând de porțiunea de pe DN2B între ieșirea din Galați și Șendreni (păcat de podul de la Șendreni, aveți grijă la suspensii dacă veniți lansați) care face acum mult mai interesant drumul vechi Galați – Brăila dacă doriți să ieșiți spre Buzău (sau chiar Slobozia).

Apoi sunt anumite porțiuni de la DN25 Șendreni – Tecuci, unde se remarcă în special linia dreaptă dintre Independența și Piscu, devenit probabil noul paradis al Poliției rutiere.În plus am ajuns să văd asfaltat podul de la Nănești pe care probabil se certau Prefecturile Galați și Vrancea care să-l asfalteze (cei din Galați vroiau să-l asfalteze vrâncenii și invers, să nu credeți  că vroiau să-l asfalteze ei).

Nu am înțeles însă de ce s-au investiti bani în porțiunea Galați (Metro) – Vânători (da, cea cu 4 benzi) care era într-o stare decentă, iar acum riști să ajungi cu parbrizul crăpat din cauza pietricelelor ce sunt la fiecare pas.

În plus aș vrea să văd lucrări efectuate pe DJ251 Galați – Pechea – Cudalbi care este dureros pentru orice fel de mașină. Știu că sunt planuri, dar vorbele nu îmi sunt de ajuns și cu siguranță nu îmi plătesc amortizoarele atunci când mă duc să îmi fac revizia. Până atunci nu am altceva de făcut decât să ocolesc pe la Ivești – Grivița.

Asfalt bun și fără probleme în trafic!

Poza e luată de pe forumul galateni.net.

Cu bicicleta pe lângă Siret

A doua plimbare ceva mai lungă cu bicicleta (prima a fost cu peripeții) a fost împreună cu un bun prieten din copilărie cu făcusem multe drumuri la Brăila, reușind să ne întoarcem o dată chiar pe jos, pentru că una din biciclete se stricase chiar în orașul vecin.

Am fost tentați inițial să încercăm tot drumul de pe dig dar când am ajuns la noul cartier gălățean Dimitrie Cantemir am prins ideea cu un drum pe marginea Siretului și întoarcere prin Barboși. Așa că am luat-o pe drumul de lângă blocurile noi (asfaltat parțial) și mi-am dat seama că acest nou cartier nu este încă pe nici o hartă, așa că mi-am propus să revin cât de curând pe acolo. Am continuat până când drumul ajunge la o răscruce, și am decis să trecem calea ferată ce duce la portul mineralier pentru a continua drumul spre podul feroviar de peste Siret. Drumul a devenit cam denivelat pentru bicicleta mea fără suspensie dar am rezistat fără să mă plâng prea mult. Ne apropiam de calea ferată când am fost întâmpinați de 3 câini foarte bine hraniți, dar care dădeau semne că nu ar refuza o gustare. Se pare că „domnii” sunt destul de cunoscuți prin zonă, dar asta am aflat mai târziu când am trecut deja pe celălalt mal al Siretului.

Cum a fost la State Of The Map 2009 – partea a doua

În partea întâi v-am povestit cum a fost prima zi în Amsterdam, și primul contact cu o comunitate OSM. Cea de-a doua zi petrecută în Amsterdam a fost și prima de conferință, de fapt o zi dedicată celor care doresc să utilizeze OSM în mediul business.

Conferința a început cu o introducere făcută de Steve Coast și care mi-a dovedit încă o dată faptul că fac parte dintr-o comunitate extraordinară. A urmat Henk Hoff (de care auzeam pentru prima dată, să îmi fie rușine) care a reușit să prezinte foarte plastic o zi din viața unui mapper. Peter Batty a avut un discurs interesant legat de modelele de generare a datelor geo-spațiale și care a concluzionat simplu: crowd-sourcing-ul este poate cel mai nimerit model în acest moment.

Cetatea Dinogeția

Acum un pic mai bine de un an de zile ne-am gândit că ar trebui să facem o plimbare prin Dobrogea, și să vizităm câteva dintre cetățile și mănăstirile din zonă. Așa că într-o zi de octombrie 2008 am luat 2 prieteni și am plecat o zi prin nordul Dobrogei. Prima țintă: cetatea Dinogeția.

La câțiva kilometri după ce ai coborât de pe bac, înainte să intri în pădurea de salcâm de la Garvăn, pe parte stângă se văd ruinele cetății, care sunt impresionante de la distanță. Am lăsat mașina într-o parcare amenajată pe drumul național 22E (I.C. Brătianu – Garvăn) și am mers câteva minute pe un drum de țară până la cetate. Ajunși la primul indicator am fost întâmpinați de o liniște totală, așa că am mai mers cateva zeci de metri până la la a doua poartă unde erau destul de vizibili 2 câini care ne-au tăiat un pic din avânt. În cele din urmă a apărut și cel despre care am aflat ulterior că este paznicul șantierului care ne-a spus că putem intra fără probleme. Cu un pic de emoție am deschis poarta și am intrat cu ochii ațintiți spre câini. Din fericire au fost pașnici, ba chiar nu s-au supărat să le facem câteva poze 🙂

De la Arad la Viena

Continuare de aici.

Cea de-a doua zi din concediul petrecut în Austria a însemnat jumatate drumul de la Arad la Viena, și jumătate plimbare prin Viena. Am plecat pe la ora 11 din Arad și am ajuns pe la 16.30 în Viena la hotelul Best Western Reither unde urma să petrecem următoarele 5 zile.

Austria (Viena și Tirol) via Arad

Știu că am lăsat articolul legat de SOTM în suspans, dar vreau să încep și o povestire despre concediul recent încheiat. Așadar, după cum spune și titlul am petrecut aproape 2 săptămâni în Austria și pe drum, o vacanță care a avut de toate, de la plimbări pe jos prin Viena până nu mai puteam de dureri de picioare, până la stat pe balconul hotelului din Westendorf înconjurați de nori. Tot acest concediu a fost posibil datorită lui Lucian Stanciu, căruia vreau să îi mulțumesc și pe această cale.

Să încep cu partea cea mai dificilă pentru cineva din estul țării, drumul prin România până spre granița de vest. Un drum care durează minim 10 ore, dacă nu te oprești aproape deloc. Noi am făcut 2 opriri, una la Buzău pentru că pe drum ne-am întâlnit cu niște prieteni ce plecau și ei într-o mini-vacanță, și una la Sibiu pentru a pune burta la cale. Am preferat să o iau pe Siriu, drumul este cu adevărat pitoresc și nu foarte aglomerat. Din păcate erau 2 zone unde se lucra, si erau puse semafoare. Apoi am intrat în Brașov folosind varianta Hărman – Sânpetru, drum mai bun decât cel european Hărman – Brașov (deși la întoarcere am văzut că au încercat să mai lucreze la îmbinările dintre plăcile de beton). Apoi odată intrat pe DN1, nu mai ai decât o singură variantă: Sibiu – Deva – Arad. Am prins un DN1 foarte aglomerat până la Sibiu, și o serie de coloane care se mișcau greu pe DN7 Deva – Arad, unde depășirile sunt greu de realizat din cauza curbelor aproape continue.

Am ales să ne oprim la Arad pentru o noapte la Hotel Ana după ceva timp pierdut pe Internet. Și pot spune că nu am regretat. De obicei pozele de pe site-urile diverselor unități de cazare din țară sunt puse cu scopul clar de a da bine, ceea ce găsești la fața locului fiind cu totul altceva. În acest caz însă, am fost surprinși în mod plăcut. Mai jos am rezumat punctele bune și cele mai puțin bune ale hotelului.