De prin trafic adunate

Îmi place să conduc, aș putea să fac acest lucru toată ziua. Cu două condiții:

1. să fie un trafic normal, nu aglomerația din București de exemplu,
2. să nu dau din 5 în 5 minute peste tot felul de „bizoni”, care cred că șoseaua este numai pentru ei.

Încerc să nu folosesc claxonul decât în cazuri disperate, dar ieri tot am scăpat mâna pe el pentru că am considerat că efectiv sunt luat în batjocură. Prima dată eram pe o straduță de lângă Prefectură care scurtează drumul între 2 străzi cu sens unic. Trec destul de des pe acolo și de multe ori am ocazia să văd mașini cu urme pe portieră, fie din cauză că sunt lăsate astfel încât cu greu este loc de o mașină, fie datorită neglijenței celor care parcheză. În fața mea un Logan care se oprește pe dreapta imediat după o curbă, deși chiar pe partea opusă erau parcate alte mașini. Rămăsese așadar loc de trecut pentru exact o mașină (nu foarte lată, probabil un Seria 7 ar fi avut ceva probleme pe acolo), asta fără să ținemcont de faptul că veneam din curbă, deci îmi era foarte greu să mă strecor pe acolo. Din această cauză șoferul Loganului a fost gratulat cu un claxon. Oare data viitoare va parca la fel de prost pentru că îi este lene să meargă 100 de metri pe jos?

A doua întâmplare a avut loc spre seară chiar în dreptul intrării de la Facultatea de Științe Economice. În acel loc strada are 2 benzi ceva mai late, astfel încât deși sunt mașini parcate pe ambele sensuri tot rămâne loc ca să treacă două mașini. Ei bine, chiar în acel loc un „domn bine” cu un Golf a oprit blocând total un sens de mers, a pus avariile așteptând probabil o studentă. Cu ocazia asta a fost atenționat cu cel puțin două claxoane în 10 secunde (unul de la mine). Oare data viitoare va opri la fel de prost pentru că îi este lene să meargă 100 de metri pe jos?

Nu știu de ce am impresia că acest post va porni un întreg serial despre întâmplările din trafic. Și din păcate sunt multe de spus.

Contribuții OSM – partea II

Continuăm tot la nivelul Galațiului, cu prezența campusului Universității „Dunărea de Jos”, aflat lânga deja prezentata Grădină Publică.

Înainte:

După:

Terminator, sau cum te poți juca eficient cu un terminal în Gnome

Nu stiu dacă v-am spus pe undeva că sunt un utilizator de Linux (în afară de aluzia din postul introductiv). Deci da, folosesc Linux atât acasă cât și la servici, cu mici excepții (legate de un prost management al ventilatoarelor pe un anumit model de laptop). Și mai mereu am nevoie să am mai multe terminale deschise fiecare rulând câte ceva, ceea ce duce la inevitabila problemă a găsirii unui anumit terminal.

Știu că soluții sunt mai multe (depinzând de nivelul de cunoștințe al fiecărui utilizator, și de comoditatea de a utiliza mouse-ul în detrimentul tastaturii). Acum vreau să vă povestesc despre Terminator, o aplicație care vă ajută să aveți în față în orice moment toate terminalele dorite câștigand astfel timp. Deși este în versiunea 0.12 (și marcată ca fiind în faza Alpha pe Freshmeat) mi s-a părut o aplicație stabilă ținând cont că m-am jucat destul de mult cu ea (aveam la un moment dat deschise 11 terminale). În plus are avantajul că este disponibilă ca pachet nativ pe cele mai populare distribuții ca Ubuntu, Fedora, Debian așa că un simplu

sudo apt-get install terminator

pe un Ubuntu 8.10 este suficient.

Mai jos aveți un screenshot de pe site-ul oficial

Enjoy!

Teatru – actul I

După mulți ani, weekend-ul trecut am fost la teatru să vedem piesa Afacerea Protar (ultima oră). Țin minte că ultima vizită la teatru a fost în jurul anului 2000-2001 la piesa „…Escu”. Deh, memoria asta îmi joacă feste (ori a trecut prea mult timp de atunci?). Cum teatrul din Galați este specializat în comedii (organizând în fiecare toamnă Festivalul de Comedie) cred că ar fi cazul să trec mai des pe acolo pentru că e clar că mă voi relaxa mai mult decât stând în fața calculatorului.

Să vă povestesc însă despre această reîntâlnire cu teatrul. În primul rând am fost surprins de numărul mare de tineri (liceeni, studenți) care erau prezenți. Din păcate o parte din ei a rămas pe dinafară, pentru că spectacolul a fost jucat cu casa închisă (ultimele bilete au fost vândute cu câteva ore înainte), chiar dacă nu a fost vorba de o premieră. Deci se poate! Piesa în sine a fost o comedie mult prea actuală din punct de vedere al subiectului (presa de scandal), și care mi-a adus aminte încă o dată de ce merită să vezi o piesă de teatru în locul unui film: emoțiile pe care ți le pot trimite actorii de pe scenă nu se pot compara cu nici un fel de IMAX.

Am revăzut actori consacrați precum Vlad Vasiliu, Lucian Pânzaru, Grig Dristaru precum și actori tineri ca Tania Ganea, am râs, am aplaudat, am râs din nou, iar la sfârșit ne-am ridicat în picioare pentru a le mulțumi tutoror celor care ne-au făcut să ne simțim bine timp de aproximativ două ore și jumătate. Micile improvizații care fac din teatru ceva apropiat de spectatori, nu au lipsit, Vlad Vasiliu (în rolul lui Grigore Bucșan) trebuind să ne arate cum poți să știi când sună un telefon fix pus pe silențios 🙂

Despre Teatrul Dramatic „Fani Tardini” nu pot să am decăt cuvinte de laudă: un site de prezentare bine pus la punct unde găsești aproape orice informație dorești, o sală de spectacole extraordinară și niște actori extraordinari. În plus prețurile la răcoritoare la barul din foaier nu îți dădeau senzația că sunt principala sursă de venituri.

Urmează actul 2, vinerea viitoare când sper să ajung la piesa Falstaff.

Două luni

Două luni în care nu am scris nimic pe blog. Nu că nu aș fi avut ce să scriu, însă am fost prins de mai multe lucruri printre care, din păcate, lenea a fost la loc de cinste. Am să încerc să vă povestesc despre plimbările pe care le-am făcut în toamna trecută prin țară și prin străinătate, câteva mici tutoriale de Linux și ceva articole legate OpenStreetMap.

Și ca să nu îmi pierd entuziamsul pe care îl am la acest nou început (doar nu am mai scris pe aici de 1 an) am să încep chiar din această seară.