Pe scurt despre 2012, și ce planuri am avut pe 2013

Dacă tot am reînceput să scriu datorită lui Juga să încercăm să ajungem la zi cu poveștile. 2012 a fost un an încărcat și mi-ar lua prea mult să ia fiecare eveniment la rând așa că facem o restrospectivă rapidă.

Au fost 8 concursuri, majoritatea de MTB dar și primul concurs de alergare (hiking rapid pentru noi) pe munte. Să le luăm pe rând:

– GXC 2012, o ediție cu soare și un traseu nou foarte fain marca Maus.

– Prima Evadare uscată cu o clasare bună deși am avut mici probleme în partea a doua a cursei după o căzătură.

– un Velo Compass cu multă ploaie și adrenalină, dar și primul concurs câștigat.

– Skoda Velo Challenge, cu o echipă doar un pic schimbată am reușit clasarea pe locul 2 la IT, reducând distanța față de locul I (aceiași câștigători din 2011) cu 5 minute

– Marvin 2012 cu ale lui temperaturi inumane, unde am terminat în prima treime.

– Zimbrăria Neagră, unde am reușit să mă rătăcesc prima dată pierzând peste 5 minute și clasându-mă un pic mai slab decât mă așteptam

– Babadag XC unde m-am prezentat cu un MTB adecvat, terminând cu 45 de minute mai rapid decât cu un an în urmă

– 2×2, defapt doar X2 pentru echipa „The Blues” (Albaștrii), prima cursă pe munte în echipă. Un concurs cu satisfacții urmate de dureri de genunchi și apoi iar satisfacția de a ajunge la finish în timpul propus.

Tot în 2012 (prin mai-iunie) îmi intrase în cap ideea unui maraton, și începusem timid antrenamantele. Însă cursele de MTB care necesitau ceva antrenamente și concediul m-au cam îndepărtat de obiectiv, ceea ce m-a făcut să declar că 2013 va sta sub semnul alergării. Și cum poveștile din 2013 nu sunt așa de multe veți avea timp să judecați dacă chiar așa a și fost :).

-Va urma-

Babadag XC 2011

După primul concurs care s-a terminat surprinzător de bine am prins gustul întrecerilor așa că atunci când am auzit de un concurs la Babadag nu am stat pe gânduri. În general Galațiul nu este foarte bine poziționat dacă vrei concursuri de MTB, pentru cele mai multe dintre ele trebuie să faci cel puțin 4 ore cu mașina ceea ce duce la costuri suplimentare (cel puțin o noapte de cazare și mâncarea aferentă). Așadar un concurs la mai puțin de 2 ore de mers cu mașina nu trebuia ratat.

Am mers cu același cross care mi-a servit tot anul 2010 și 2011 pentru că era singura bicicletă de care dispuneam. Am avut mici emoții la început pentru că pe site era menționat faptul că sunt acceptate doar bicicletele cu roți de 26”, iar a mea are roți de 28” (deși diametrul efectiv al roții dacă luăm în considerare cauciucul nu e foarte mare). Din fericire am primit confirmarea că nu or fi problemele cu cross-urile dar se recomandau gume de minim 35mm lațime (aici totul era OK) pentru că sunt unele coborâri destul de serioase pe bolovani.

Startul urma să fie la ora 11, noi am ajuns aproximativ la 9:30. Am avut timp să ne luăm pachetele de înscriere, să ne schimbăm, să pregătim bicicletele, să facem un set de poze cu gașca din Galați (sau o bună parte din ea) și chiar o mică încălzire pe prima urcare de pe traseu. Încălzirea mi-a prins foarte bine, am reușit să îmi fac o idee despre ce urma să ne aștepte pe traseu, mai ales că era prima încercare cu SPD-uri într-o competiție.

Vine ora startului: un pic peste 100 de concurenți, elitele în față. Plec printre ultimii considerând că pentru primul concurs care conține ceva urcări și mai ales coborâri, eu fiind și pe un cross, nu ar trebui să am prea multe speranțe. Pe prima urcare depășesc cam 30 de concurenți care s-au lăsat învinși de pantă, iar pe a doua încă vreo 10, ajungând cam pe la jumătatea plutonului. M-am încăpățânat să urc tot ce pot în șa, mai ales că aici aveam poate un mic avantaj față de un MTB clasic, având roțile mai mari. Din păcate majoritatea urcărilor erau bolovănoase (și aveam ceva probleme de echilibru cu roțile mele subțiri) sau prăfoase (iar aici pierdeam aderența ceva mai ușor decât un MTB cu roți mai late). Iar ultima urcare era cea care punea capăt, fiind singura la care nu am făcut nici o încercare să o urc din șa. (Binențeles că după concurs mi s-a părut că ar fi mers o încercare, dar după război…). Au fost și 2 coborâri mai serioase pentru mine, cea la care erai avertizat de arbitri să fii atent am făcut-o cu frâna la maxim și piciorul scos din pedală (iar la turul 2 chiar pe jos, și cred că a mers mai repede așa), iar cea în trepte nu am reușit să o fac decât pe diagonală, căutând să îndulcesc panta pe cât posibil. Am căzut o singură dată, prostește, la viteză mică din cauza SPD-urilor. Era și cazul să mi se întâmple și mie, aveam 2 săptămâni de când mergeam cu ele și încă nu o pățisem.

Am terminat pe locul 18 la categoria mea de vârsta, eupizat, după 3 ore, dar în același timp mulțumit că m-am descurcat cu  o bicicletă care acum îmi dau seama că nu e chiar potrivită pentru așa ceva. Aici am luat decizia că trebuie să fac o investiție 🙂

Concursul s-a încheiat cu niște mici și o bere (fără alcool pentru mine, că eram șoferul de serviciu), și o festivitate de premiere unde câțiva colegi de la Clubul de Ciclism Galați au urcat pe podium.

Un concurs frumos, la prima ediție, și care, deși au existat și lucruri care puteau fi mai bune, ne-a convins să revenim în 2012!

Clubul de Ciclism Galați

Gârboavele XC 2011 a adus pe harta ciclismului de amatori din România nu numai un nou concurs într-o zonă surprinzătoare ci și formarea unui mic club de ciclism în Galați. La inceput o ramură a unui alt ONG (SOS Pro Natura), a strâns o gașcă de tineri entuziași în jurul unui grup de oameni cu experiență în frunte cu prietenul Marius ”Maus” Ionașcu.

În 2011 lucrurile s-au mișcat mai greu dar măcar s-a ieșit la diferite ture (fiecare cu ce avea, cursieră, MTB sau cross în cazul meu), ba chiar s-a participat la unele concursuri din zonă cu rezultate bune pentru vechimea clubului. 2012 se anunța un an important pentru această mică comunitate.

Gârbovele XC 2011 – aproape primul concurs

Cu noua bicicletă făcusem deja ceva sute de kilometri și plimbări prin județ ba chiar și o tură până la Portița așa că atunci când am citit de organizarea primului concurs de MTB la Galați, în pădurea Gârboavele am  fost foarte încântat. Taxa extrem de mică pentru un astfel de concurs m-a decis să mă înscriu de la inceput, riscul pierderii a 15 lei nefiind o problemă. Am ieșit chiar și la 2 antrenamente cu un weekend înainte când mi-am dat seama de 2 lucruri:

1. cu un cross nu prea poți să te descurci pe un traseu de MTB
2. nu știu deloc să cobor, simțul meu de conservare e prea ridicat 🙂

Pe măsură ce se apropia ziua concursului urmăream foarte atent buletinele meteo, iar in preziua concursului am luat decizia că ar fi prea mut pentru mine și bicicleta mea. Am recuperat taxa de înscriere prin faptul că i-am împrumutat casca și ochelarii unui coleg care nu a renunțat așa de ușor ca mine.

Binențeles că acum îmi pare rău că nu am participat, cursa a fost memorabilă, iar eu nu mă pot lăuda la nimeni că am fost acolo. Mi-am luat însp revanșa în 2012 cum se va vedea.

VeloCompass sau orientarea pe bicicletă

Îmi plac hărțile, asta nu e un secret mai ales dacă ați citit măcar un articol de aici. Îmi place să cred că pot să mă orientez cu o hartă în mână. Ba mai mult, pot să rețin foarte ușor detalii de pe hartă care să mă ajute să parcurg un traseu necunoscut fără mari probleme. Din păcate nu am ajuns să îmi cultiv aceste „calități” într-un mediu organizat, și aici mă refer la concursuri de orientare. Când eram mic am citit o carte pentru copii al cărei nume din păcate nu mi-l mai aduc aminte unde personele principale participau și la un concurs de orientare, dar din păcate cunoștințele mele legate de sportul respectiv au rămas la cititul acelei cărți. Asta până anul trecut când printre multitudinea de concursuri de ciclism amatori a apărut unul un pic mai „ciudat”: VeloCompass.

Am vrut să mă înscriu la amatori dar mi-a fost greu să îmi găsesc un partener care să vină de la Galați. În plus lista de înscriși cu o săptămână înainte de concurs era foarte mică, sub 10 înscriși. Așa că nu m-am înscris, și binențeles că după ce am văzut pozele și am citit despre ce s-a întâplat acolo mi-a părut rău. Așa că anul ăsta voi veni neaparat, mai ales că totul pare promovat mult mai bine (ideea unui concurs pentru bloggeri și a unei categorii speciale cred că e bună). Mi-am luat un suport de hartă și o busolă, deci dacă e nevoie mă înscriu la Elite. Cât de mult pot să ma rătăcesc prin Băneasa? 🙂

Bicicletă veche, bicicletă nouă

Am reînceput să scriu pe blog după o pauză prea mare așa că am mult de recuperat. În 2009 devenisem proprietarul unui Focus Arriba care mi se potrivea numai bine. Prin martie anul trecut am vrut să pregătesc bicicleta de noul sezon așa că am făcut o scurtă vizită la uscător unde era ținută alături de alte biciclete, trotinete, etc. Cauciucul spate era un pic cam moale, dar în general totul părea OK. Am revenit peste aproximativ o săptămână când vremea era mai frumoasă să o scot la plimbare, dar am dar peste o mare surpriză: bicicleta mea nu mai era la locul ei, în rest lucrurile nu păreau schimbate. Urme de forțare a ușii nu erau așa că am întrebat prin vecini, poate avea cineva nevoie de o bicicletă, sau de spațiul pe care îl ocupa. Din păcate nu am aflat nimic așa că am făcut o vizită la poliție, unde m-am simțit ca un infractor (cel cu care am vorbit avea un mod foarte ciudat de a pune întrebările, cred că vorbise cu prea mulți potențiali infractori la viața lui) și care a rămas fără rezultat.

Cum aveam planuri mari cu bicicleta am început căutările pentru una nouă. Am luat la rând toate site-urile ce vând biciclete din România, am și sunat la unele magazine din București, am căutat pe bazarul de pe ciclism.ro, dar toate au rămas fără succes. În cele din urmă am găsit o super ofertă la un Corratec X-Vert Cross model 2009 pe http://www.chainreactioncycles.com (redus de la 700 EUR la 350 EUR) care era exact ce vroiam. Transportul a facut 32 EUR și totul a ajuns perfect la destinație în 9 zile de la comandă (magazinul e din Marea Britanie). Cam așa arăta bicicleta după ce am scos-o din cutie:

Corratec X-Vert Cross cu pedalele montate

Această bicicletă a făcut destule plimbări în 2010 pe care voi încerca să le amintesc pe aici.

Rezultatele mapping-party-ului de la Buzau, in alta forma

Probabil ati vazut comparatia dintre harta Buzau-ului inainte si dupa mapping-party, acum am reusit sa generez un scurt film care prezinta modul in care au fost culese datele in cele cateva ore pe care le-am petrecut pe bicicleta. Oricine organizeaza un (micro) mapping-party poate genera o astfel de animatie folosind informatiile de pe aceasta pagina wiki: http://wiki.openstreetmap.org/wiki/Party_render.

OpenStreetMap – al doilea mapping party* din România

A avut loc pe 13 septembrie 2009 și a fost mai mult un micro-mapping-party deoarece am fost doar eu și cu Eddy. Am plecat din Galați la ora 8 fără câteva minute cu bicicleta înghesuită în portbagaj și pe locurile din spate (după ce am pliat bacheta, binențeles), și am ajuns în Buzău în jur de 9.40. Am luat-o prin zona industrială pentru că doream să fac un survey din mașină prin cartierul Mihai Viteazul, știind că Eddy e un pic în întârziere. După ce am acoperit aproape de 90% din cartier m-am îndreptat spre locul de întâlnire, spitalul de urgență, unde a ajuns și Eddy în jurul orei 10.45. Am început să ne organizăm, să vedem ce zone putem acoperi, care sunt eventualele zone cu probleme pe care am fi preferat să le facem cu mașina, și care sunt punctele de întâlnire.

La 11.15 am pornit din nou GPS-ul și am purces la drum. În timp ce Eddy s-a confruntat cu ceva probleme tehnice la mine a mers totul ca pe roate. Am reușit să acoper destul de multe străzi, dar am fost dezamăgit de lipsa de indicatoare din zonele pline de blocuri (de exemplu cartierul Crâng). După o scurtă reîntâlnire am plecat din nou pe drumuri separate, împărțind frățeste zona centrală. Nu acoperisem încă jumătate din zona care o doream acoperită când Blackberry-ul mult lăudat a rămas fără baterie. Din fericire aveam un backup pregătit așa că partea finală a fost acoperită de un HTC Dream (G1). După aproximativ 5 ore de pedalat cu mici pauze ne-am întâlnit la giratoriul de la Obor și am luat-o ușurel spre mașini. Apoi ne-am întors la restaurantul Taverna Buzoiană unde am mâncat cu mare poftă o ciorbă de fasole în pită (cei care m-au urmărit pe twitter știu că de mult întrebam de așa ceva) și o gustare de-a casei. Și binențeles am băut și niște beri ca nu cumva să pierdem vreo calorie 🙂

Ciorbă de fasole în pită la Taverna Buzoiană

Rezultatul acestei întâlniri a fost mai mult decât îmbucurător reușind să acoperim aproximativ două treimi din oraș. Pentru 2 voluntari, și 5 ore de pedalat, cred că e foarte bine. Imaginea de mai jos cred că face mai mult decât toate cuvintele:

Rezultate mapping-party Buzău

Singura poză cu participanții a fost făcută de o doamnă care s-a lăsat greu convinsă să ne fotografieze, și căreia puștoaică ce o ținea de mână i-a spus că nu trebuia să se oprească și să vorbească cu străinii. Poza o găsiți la Eddy.

* Primul mapping party a avut loc pe 5 septembrie 2009, în Vaslui. A fost ideea lui Rene Hertzfeld, un german ce locuiește în Iași și ar fi trebuit să se desfăsoare în același timp cu mapping-party-ul din Buzău, însă noi am fost nevoiți să amânăm cu o săptămână din motive personale. Inițial a fost și ideea unui challenge, cine face prima contribuție de la fața locului, dar am pierdut prin neprezentare 🙂

Cu bicicleta pe lângă Siret

A doua plimbare ceva mai lungă cu bicicleta (prima a fost cu peripeții) a fost împreună cu un bun prieten din copilărie cu făcusem multe drumuri la Brăila, reușind să ne întoarcem o dată chiar pe jos, pentru că una din biciclete se stricase chiar în orașul vecin.

Am fost tentați inițial să încercăm tot drumul de pe dig dar când am ajuns la noul cartier gălățean Dimitrie Cantemir am prins ideea cu un drum pe marginea Siretului și întoarcere prin Barboși. Așa că am luat-o pe drumul de lângă blocurile noi (asfaltat parțial) și mi-am dat seama că acest nou cartier nu este încă pe nici o hartă, așa că mi-am propus să revin cât de curând pe acolo. Am continuat până când drumul ajunge la o răscruce, și am decis să trecem calea ferată ce duce la portul mineralier pentru a continua drumul spre podul feroviar de peste Siret. Drumul a devenit cam denivelat pentru bicicleta mea fără suspensie dar am rezistat fără să mă plâng prea mult. Ne apropiam de calea ferată când am fost întâmpinați de 3 câini foarte bine hraniți, dar care dădeau semne că nu ar refuza o gustare. Se pare că „domnii” sunt destul de cunoscuți prin zonă, dar asta am aflat mai târziu când am trecut deja pe celălalt mal al Siretului.

Pe pistele de biciclete din Galați

Acum 2 săptămâni am descoperit că în Galați au fost marcate 2 piste pentru biciclete, una amenajată pe Faleza superioară, cealaltă pe Faleza inferioară. Cu această ocazie accesul cu bicicletele pe Faleză este liber, deci poți ieși cu cei mici la o plimbare fără să fii amendat. A doua zi după această descoperire am făcut o scurtă plimbare pe una din ele, la o oră la care era destul de aglomerat (17.00 duminica). Nu a fost chiar așa de rău pe cât mă așteptam, cei care erau cu fața la mine îmi făceau loc fără probleme. Pentru ceilalți trebuie să îmi cumpăr un clopoțel 🙂

Astăzi am reușit să ajung și pe cea de pe Faleza inferioară, iar aici lucrurile nu stau chiar bine. Deja am văzut o ambarcațiune „parcată” pe o porțiune din pistă, ba chiar și o mică afacere de weekend/seară care trebuie ocolită. Personal aș fi marcat pistele pentru role și biciclete pe cealaltă parte a drumului unde asfaltul e mai bun (mai ales pentru role), dar na, fiecare își vede interesul său.

E un început, unul timid, dar poate o să aibă o continuare suprinzătoare. Nu putem decât să sperăm!

Mai jos câteva poze făcute din viteză cu telefonul: