Cu bicicleta pe lângă Siret

A doua plimbare ceva mai lungă cu bicicleta (prima a fost cu peripeții) a fost împreună cu un bun prieten din copilărie cu făcusem multe drumuri la Brăila, reușind să ne întoarcem o dată chiar pe jos, pentru că una din biciclete se stricase chiar în orașul vecin.

Am fost tentați inițial să încercăm tot drumul de pe dig dar când am ajuns la noul cartier gălățean Dimitrie Cantemir am prins ideea cu un drum pe marginea Siretului și întoarcere prin Barboși. Așa că am luat-o pe drumul de lângă blocurile noi (asfaltat parțial) și mi-am dat seama că acest nou cartier nu este încă pe nici o hartă, așa că mi-am propus să revin cât de curând pe acolo. Am continuat până când drumul ajunge la o răscruce, și am decis să trecem calea ferată ce duce la portul mineralier pentru a continua drumul spre podul feroviar de peste Siret. Drumul a devenit cam denivelat pentru bicicleta mea fără suspensie dar am rezistat fără să mă plâng prea mult. Ne apropiam de calea ferată când am fost întâmpinați de 3 câini foarte bine hraniți, dar care dădeau semne că nu ar refuza o gustare. Se pare că „domnii” sunt destul de cunoscuți prin zonă, dar asta am aflat mai târziu când am trecut deja pe celălalt mal al Siretului.

A trebuit să ne întoarcem câțiva zeci de metri și să mergem chiar pe șinele de cale ferată (cred că e clar că mergeam pe lângă bicicletă, nu?) până la pod. Am intrat pe pod care are câte o zonă „pietonală” pe fiecare cale, dar care nu depășește un metru, și după 20 de secunde auzim un tren care se apropia dinspre Brăila. Cum nu aveam cum să ne întoarcem așa de repede am rămas pe pod, dar trebuie să vă spun că experiența nu este una foarte plăcută. Am trecut și peste asta, și am ajuns înapoi în județul Galați. Am ajuns în cele din urmă în Gara Barboși, unde am făcut o pauză scurtă de realimentare (nu cred că am menționat dar era deja ora 13, și afară erau 35 de grade). Apoi a urmat plăcerea unei scurte cățărări care ne-a dus în oraș, și de aici mai erau doar câteva minute până acasă.

Binențeles că am înregistrat traseul și am pus câteva elemente pe hartă (străzi prin Barboși).

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: