Vulcanii noroioși de la Berca

Am trecut pe la Vulcanii Noroioși de la Berca de două ori: în 2008 și mai apoi în 2010. Este posibil ca starea drumului de acces să se fi modificat între timp așa că am să ă rog să cautați și alte surse mai actuale. În 2008 asfaltul era foarte bun spre Pâclele Mici (spre cele Mari erau dale de beton într-o stare nu tocmai bună, dar se putea merge fără probleme). În 2010 apăruseră mici alunecări de teren pe ultimii kilometri care necesită atenție, și în plus se lucra la un pod în Joseni, circulația fiind deviată pe ulițele din sat, pe bază de semafoare.

Accesul se face pornind din DN10 Buzău – Întorsura Buzăului, de unde se face dreapta la câteva sute de metri de la intrarea in Sătuc (dacă vin dinspre Buzău). Există indicatoare destule pe drum care te vor duce la Pâclele Mici și la Pensiunea Vulcanii Noroioși. Dacă vrei să vezi Pâclele Mari (și recomand cu căldură acest lucru, noi am fost mult mai impresionați decât la Pâclele Mici) trebuie să fii foarte atent la un indicator destul de vechi chiar în mijlocul unei curbe strânse la stânga (aproape la 180 de grade). Se poate observa această intersecție pe harta OpenStreetMap.

Intrarea la Pâclele Mici

Chiar lângă pensiune este amenajată o parcare destul de încăpătoare ceea ce mă duce la gândul că zona este vizitată destul de mult, chiar și cu autocare (de fapt în 2008 am văzut un astfel de grup). La Pâclele Mici vei plăti o taxă de intrare de aproximativ 4 lei (în 2010) de persoană și apoi vei pătrunde în aria protejată. Vulcanii sunt mici dar formează mici movile datorită activității destul de intense, iar în jurul vulcanilor s-au format  canioane care formeaza un peisaj selenar. Din acest caz singura problemă este lipsa umbrei mai ales în timpul verii, deci vă recomand să vizitați zona în primăvară sau toamnă când temperaturile nu sunt așa de mari. Terasa pensiunii este o salvare pentru lunile călduroase, vă puteți răcori cu o bere (dacă nu sunteți șoferi).

Pâclele Mici

Canioane, peisaj selenar

De aici am plecat să căutam Pâclele Mari, dar am greșit drumul și ne-am aventurat de fapt pe un drum ce (am descoperit acasă, după câteva zile) ducea la Pâclele de la Beciu. Acestea sunt cele mai spectaculoase, dar nu știam nimic de ele în acel moment, și cum drumul era din ce in ce mai prost am ales să dăm niște telefoane (cu greu, semnalul la Orange și Vodafone era aproape inexistent în zona în care ajunsesem) și am ajuns în cele din urmă la baza dealului pe care se află Pâclele Mari. Deși nu este imposibil să urci cu mașina mai sus, recomand să urcați la picior pentru a vă bucura cu adevărat de liniștea acestui loc (comparând cu aglomerația de la Pâclele Mici).

Mașina lăsată la baza dealului

Pâclele Mici văzute de la Pâclele Mari

Sus am descoperit câțiva vulcani impresionanți ca dimensiune, cred că în unele cazuri ”craterul” depăsea lejer 10 metri în diametru. Am încercat să testăm și adâncimea unuia mai mic (cam la 3 metri diametru) dar fără succes, bățul folosit și lungimea brațului fiind insuficiente pentru a ajunge la fund. Deasemeni merită o privire spre nord unde veți revedea vizitatorii de la Pâclele Mici pe un mic deal.

Cel mai mare vulcan din zona, aproximativ 10 metri diametru

Vulcan ”erupând”

Mic vulcan ”secat”

Vă recomand cu plăcere să vizitați zona și în special Pâclele Mari. Iar dacă aveți o mașină mai rezistentă mergeți până la Beciu și spuneți-mi în comentarii cum arată vulcanii de acolo.

Prin Munții Măcin – Urcând din Greci spre Țuțuiatu

Această scurtă tură a fost făcută anul trecut, dar sunt convins că informațiile sunt încă corecte. Acum 2 ani am descoperit pentru prima dată munții Măcinului, spre rușinea mea de gălățean, urcând pe Țuțuiatu după ce am plecat din Cetățuia. De data asta urma să mergem pe un drum mai scurt, dar un pic mai dificil. Munții Măcinului ar putea pare niște dealuri nesemnificative, dar vă garantez că pentru cineva care își petrece 8 ore pe scaun în fața calculatorului fără a face ceva sport nu sunt ușori deloc.

Vârful Țuțuiatu

Am plecat destul de târziu, trecând Dunărea la Galați cu bacul de 11 și un pic înainte de ora 12 eram în Greci căutând un loc de parcare la umbră. Era 23 aprilie dar o vreme superbă cu foarte mult soare. Am plecat la pas prin sat urmărind indicatorul triunghi albastru ce traversează masivul de la vest la est (Greci – Cetățuia – Luncavița) și în aproximativ 10 minute am ieșit din sat, marcajul urmând mai apoi un mic pârâu ce va duce la primul izvor reamenajat de curând. Aici traseul continuă la stânga urcând destul de serios până la izvorul italienilor unde este amenajat un mic loc de popas cu câteva bănci de lemn. Facem o mică pauză, pozăm niște copaci înfloriți și apoi continuăm.

Primul izvor

Loc de popas la izvorul italienilor

Copaci înfloriți lângă izvorul italienilor

Izvorul italienilor

De aici traseul se apropie de vârf, unde se ajunge cam in 10 minute de urcuș destul de serios. Dacă arunci o privire înapoi în timpul urcprii vei vedea o priveliște  minunată asupra vârfului Cavalu și a peretului Memorial, precum și asupra Galațiului dacă este senin.

Vârful Cavalu, peretele Memorial și Culmea Pricopanului

Odată ajunși în vârf am făcut un popas mai lung pentru poze și pentru a descoperi primul nostru geocache. Blackberry-ul își face încă o dată treaba și mă duce repede spre locația unde este ascuns. Imediat  ce mă apropii la aproximativ 5 metri de locația marcată îmi dau seamna unde aș putea căuta și după ce mă asigur că nimeni din afara grupului nostru nu ne observă facem câteva poze cu prima ”comoară” descoperită. Nu suntem pregătiți prea bine pentru descoperirea asta (deh, e prima) așa că încercăm să vedem dacă avem cum sa facecm un schimb de obiecte. Și ideea salavatoare vine repejor, lăsăm câteva analgezice, sper să fie de ajutor cuiva, îmi aduc aminte de câteva momente în care aș fi dat orice pentru o astfel de pastilă.

Vârful Țuțuiatu

Primul geocache și analgezicele

După geocache mergem un pic la umbră pentru a mânca o ciocolată și să decidem pe unde să coborâm. Decidem să nu ne întoarcem pe același drum așa că preferăm să mergem pe varianta de sud, ce este în același timp marcat ca și traseu cicloturistic. Drumul coboară lent, în serpentine până se intersectează cu traseul marcat (pe care am urcat) la primul izvor. Pe coborâre vedem o zonă foarte interesantă unde se formaseră o serie de mici canioane din cauza șuvoaielor de apă ce se formează în principal primăvara.

Drumul de întoarcere

Avem ocazia să vedem și un vultur pleșuv (cel puțin așa părea) și după aproximativ 3 ore de la plecare ajungem înapoi la mașina. De aici ne grăbim spre casă, (trecem cu bacul tot la Galați) pentru că foamea ne dădea târcoale de ceva vreme.

Vultur pleșuv?

O tură foarte frumoasă pentru primăvară, scurtă dar destul de intensă pentru o primă ieșire pe munte. Dacă vă alegeți cu grijă perioada aveți ocazia să vedeți în zonă și faimoșii bujori.