Pregătirea pentru primul semimaraton, și un final nefericit.

După cum ziceam 2013 urma să fie anul alergării, planificând să alerg un semimaraton și un maraton pe șosea, precum și un semimaraton și maraton montan. Chiar la sfârșitul lui 2012 m-am înscris la Semimaratonul de la Brașov de pe 6 aprilie, în același timp începând și antrenamentele.

Totul a mers bine până pe 2 februarie când la o tură cu bicicleta pe zăpadă/gheața m-am simțit prea încrezător în Nobby Nic-urile mele și am căzut pe o bucată de gheață lovindu-mă destul de rău la genunchiul stâng. Când am ajuns acasă după aproape 2 ore genunchiul era umflat bine și a urmat o săptămână fără nici un antrenament. Apoi am forțat un pic revenirea lucru care m-a costat aproape toată luna februarie, când alergările se opreau de obicei pe la 5km.

În martie lucrurile și-au revenit astfel încât am reușit să recuperez destul de mult, incluzând și destule dealuri în antrenamente astfel încât să fiu pregătit pentru Brașov. A fost chiar și o alergare pe traseul de la GXC, o experiență foarte interesantă pe care trebuie să o mai repet, dar probabil ca noile capcane mă vor face să amân tura.

Astfel încât am făcut o rezervare împreună cu niște prieteni (Andrei și Cristina) la o pensiune în Brașov, iar cu alții (Bogdan și Carmen) urma să ne vedem acolo. Am plecat pe 5 aprilie pe la ora 16, cu mașina noastră pentru că era încă echipată cu cauciucurile de iarnă și în Brașov vremea se anunța destul de capricioasă. Am făcut un popas de masă la restaurantul de la Măgura unde am încercat o fasole sârbească delicioasă și am sunat la pensiune pentru a confirma faptul că suntem pe drum și vom ajunge destul de târziu.

Din păcate la ieșirea din orașul Nehoiu, după o curbă la dreapta, un domn de pe contrasens a considerat că viteza de peste 100km/h este numai bună pentru serpentinele umede pe de Siriu, a pierdut controlul volanului, a lovit parapetul de pe sensul meu de mers și s-a oprit în minunea roșie. Din fericire fetele purtau centura în spate așa că am ieșit cu toții teferi (la prima vedere) din eveniment. Am sunat la 112, a venit poliția, dar am refuzat salvarea nefiind ceva grav la prima vedere (privind la rece nu aș recomanda nimănui să facă asta pentru că în acele momente încă ești cu adrenalina la maxim și corpul nu își trimite semnalele care trebuie).

După ce mașinile au fost trase în afară drumului, am sunat la Casco să trimită o platformă, mi-am pansat un pic arsura de pe antebraț (de la airbag) și am mers la poliție să dăm declarații și să rezolvăm cu restul problemelor. Între timp același genunchi stâng lovit în februarie începe să se plângă și să se umfle ușor.

Cât timp am stat la poliție (să fi fost aproape o oră), am avut noroc că unul din verișorii Cristinei locuiește în Nehoiu așa că fetele și Andrei au putut sta la căldură în mașina, iar mai apoi fetele au plecat la ei acasă, în timp ce noi băieții am așteptat încă vreo jumătate de oră să vină platforma.

Am plecat apoi cu același verișor spre spitalul din Buzău pentru că și Andrei începea să aibă o durere în piept, probabil din cauza loviturii de la airbag. Ajunși la spital pe la ora 23, am petrecut vreo 3 ore în care am fost tratați surprinzător de bine (probabil cuvântul cheie a fost accident auto), și care au dus la concluzia că atât genunchiul meu cât și sternul lui Andrei sunt OK, doar contuzii, nici o fractură.

Între timp Iulian și Flory au plecat din Galați spre Buzău pentru a ne recupera pe toți, și în cele din urmă am ajuns acasă pe la 4:30 dimineața. Partea interesantă este că pe drum a început să mă doară și pe mine o coastă, acesta fiind încă unul din motivele pentru care recomand chemarea salvării chiar dacă la prima vedere totul e OK. S-a dovedit a fi o contuzie la intercostali, dar 2 săptămâni nu am putut să alerg (genunchiul ar fi fost relativ OK după o săptămână), fiecare pas fiind întâmpinat cu durere.

Mașina a fost declarată daună totală (devizul fiind undeva pe la 9000 de euro), ceea ce a dus la ceva mai multă mișcare vara, dar și puține evadări din Galați. Ca să nu mai spunem de pierderea financiară :(, dar măcar urma să avem o mașină nouă. Goodbye „Lady in Red”!

Ca să termin cu o notă pozitivă, prietenii care ne așteptau în Brașov au avut un weekend frumos, Bogdan terminând primul său semi montan chiar de ziua lui in 2h:47:24. Felicitări!

Tortul comandat de suportera mea #1