Toamna vine cu 175 de km prin Dobrogea

Anul 2012 a însemnat și niște challenge-uri personale, în afara concursurilor la care am participat. Unul din ele era o tură mai lungă prin Dobrogea, care să depăsească 150km (făcusem deja în 2011 una de 130km și vroiam să trec la nivelul următor). Așadar împreună cu câțiva colegi de la muncă am pus la cale o tură de aproximativ 175km pe hârtie care cuprindea pe lângă o diferență bună de nivel și câteva obiective mai turistice, deși puțin cunoscute.

Cam așa a sunat anunțul făcut pe forumul Clubului de Ciclism Galați și unde am și publicat povestea inițial: „Sambata impreuna cu 3 colegi de la munca (o cursiera, 2 cross-uri si o montana) o sa incercam o tura pe traseul urmator: http://goo.gl/rUoj6Q

Asteptam pe oricine are la bord cel putin o tura de peste 100km anul acesta. Ritmul va fi incet, estimez o viteza de croaziera de 25km/h pe plat, (in conditii fara vant), vrem sa admiram si peisajul , si o medie la 20km/h.

Se va pleca cu bacul de ora 6, sunt in plan 3 opriri ce deviaza un pic de la drumul principal:
– cetatea de pe dealul Consul http://blog.noviodunum.ro/?p=406
– pranzul la popasul Caprioara (estimativ ora 12)
– vizita scurta la Izvorul Tamaduirii pentru un geocache

ATENȚIE, URMEAZĂ UN POST LUUUNG!

Am ajuns la 6 fără 10 la bac doar cu apă în bidoane pentru că îmi uitasem cutia cu Isostar acasă și fără nici măcar un gel.  Cu alte cuvinte am mers pe apă chioară🙂. O altă decizie grea pe care am luat-o a fost legată de încălzitoarele de mâini: până la urmă le-am lăsat în mașină.

La bac mă aștepta deja Gabi și cât timp se strâng și ceilalți am timp să fac o tură scurtă cu a lui cursieră, care mă face să îmi pară rău că nu am și eu una.

Avem și o surpiză, apare și Florin cu al lui DHS Adventure deși nu se anunțase inițial. Alex ajunge ultimul și avem 2 minute să luăm bilete și să ne urcăm pe bac. Aici nu mi se pare foarte frig deși îmi era teamă că o să fie vânt, așa că mă felicit asupra deciziei de a renunța la încălzitoare.

Dupa ce coborâm de pe bac trec ușor în frunte și mențin un 24-25 km/h care întinde un pic grupul. Se simte frigul binișor așa că ne uităm cu speranță către soarele care încă nu răsărise, dar nu mai era mult.

Cristi trece în față, grupul este compact și încercăm să ne încălzim cum putem:

Când ajungem pe la mânăstirea Dinogeția soarele apare în sfârșit la orizont, însă norii sunt prin zonă și nu ne lasă să primim toată căldura de care avem nevoie. Noroc ca apar primele urcări (nerepertoriate, pentru cei care se uită la marile tururi pe Eurosport) și ne turăm ușor motoarele.

Gabi ne arată cetatea Dinogeția, în timp ce eu pozez doar indicatorul pentru că e încă întuneric și nu se vede nimic la distanta aia:


Intrăm în Garvăn și apucam să facem stânga spre Luncavița. Aici unii dintre noi sunt un pic surprinși, Gabi nu știa că drumul dintre Luncavița și Nifon este asfaltat și credea că o să o luăm prin Măcin. Data viitoare nu mă mai chinui să fac ruta pe BikeMap🙂.

După ce ieșim din Văcăreni avem parte de 2 urcări de încălzire și apoi de cea mai dificilă de până acum. Alex este în față cu Gabi, Cristi îi ține companie lui Florin în spate, eu mă ocup cu pozele și nu aud o mașină care trece foarte aproape…

Facem o pauză la cișmeaua din Luncavița, pe care nu știu de ce nu am pozat-o, are un text chiar fain pe o placă de marmură, ne refacem proviziile de apă care ar trebui să ne ajungă până în Horia unde vroiam să facem următoarea oprire (în mintea mea încercam să limitez pauzele la cât mai puține ca să ținem mușchii încălziți).

După ce ieșim din Luncavița grupul se împarte în două pe nesimțite, Gabi rămâne cu Florin în urmă, eu sunt cu Cristi și Alex. Trecem de Cetățuia, câțiva câini pornesc în urmărirea noastră ceea ce nu prea le place lui Alex si lui Cristi care accelerează la primul lătrat🙂.

Ne oprim la intersecția cu drumul spre Țuțuiatu să îi așteptăm pe Gabi și Florin, dar nu înainte de a vedea o căprioară care traverseaza drumul la câțiva metri în fața noastră. Din păcate nu sunt pe faza și nu apuc să fac poză.

Aici stăm 10 minute și începem să ne facem griji pentru cei din spate, dar nu avem deloc semnal la mobile. Aruncăm o întrebare la un tractorist care mergea spre Nifon și aflăm că sunt în spate și s-au oprit la o țigară. Ne mirăm un pic (o să aflăm mai târziu întreaga poveste) și decidem să pornim spre Nifon, nu avem timp prea mult dacă vrem să ajungem până la ora 4 (sau chiar 5) în Galați.

Urcarea spre Nifon mi se pare mult mai ușoară decât anul trecut, poate din cauza asfaltului, poate din cauza antrenamentelor🙂. Cristi e in față, Alex lângă mine și ajungem destul de repede în vârf de unde începe o coborâre ușoară pe care menținem fără probleme un 35 km/h. Și după ce trecem de Nifon continuăm într-un ritm mai alert deși asfaltul e foarte prost (deja speram că Gabi să nu mă înjure prea mult, la roțile lui de 23.

Ne oprim la lacul Horia, un lac de acumulare cunoscut printre pescarii din zonă. Facem o pauză de poze și de „deshidratare”🙂. Luăm legătura cu grupul din spate care ajunsese la Hamcearca, și decidem de comun acord să o luăm înainte iar ei vor face dreapta în Horia urmând să ne aștepte la popasul Căprioara.

Până aici lucrurile au mers bine, aveam o medie de 20,4 km/h, un pic peste cea preconizată (20). Imediat după intersecția din Horia, Alex reusșește să încurce lanțul prin schimbătorul de foi și ne pierdem câteva minute să îl aranjăm. Ieșim din sat și în depărtare se vede impresionantul deal Consul, la baza căruia speram să vedem ceva din castrul roman.

Facem relativ repede cei 9 km până la Izvoarele, Alex se mai oprește să încerce să regleze schimbătorul față care nu mai mergea la fel de bine, iar Cristi dă primele semne de slăbiciune pe cele 2 scurte urcări.

Castrul roman de pe dealul Consul e greu de găsit prin vreun document. Nici imaginile Google sau Bing nu prea ajută, așa că a fost nevoie să apelez la statul român, mai exact la serverul de imagini al ANCPI (disponibil doar pe Windows cu IE) care arăta destul de clar pe unde ar trebui să vedem câte ceva (se văd destul de clar urmele de fortificații în partea de sud-est a dealului).

Ocolim Izvoarele pe drumul pe care probabil îl cunosc Marius și Cristi de la Babadag🙂, dăm de urma unor bălți ce acopereau drumul, și vedem pe unde trebuie să urcăm pe deal. Urcarea e destul de scurtă dar abruptă, iar mai apoi se merge aproape pe curba de nivel pe urmele turmelor de oi. Se trece prin valea unui pârâu (secat când am trecut noi) și pe deal încep să se distingă ceva urme de fortificații.

Din păcate sunt destul de departe și devine clar că nu vom vedem nimic interesant chiar dacă ajungem pana acolo (părea ciclabil chiar și cu al meu cross), dar timpul ne presează. Coborâm înapoi la drum și îi dăm bătaie prin Iulia către Nicolae Bălcescu.

Deja se vede clar că al nostru Cristi nu mai are putere, a depășit deja cei 70 de km pe care îi făcuse maxim anul asta (nu a fost cea mai înțeleaptă decizie să vină la tură), dar Alex e surprinzător în față și nu dă nici un semn de slăbiciune ceea ce mă bucură.

Pentru toți cei 3 curajoși această porțiune de traseu era necunoscută, pe BikeMap părea să fie o urcare serioasă spre Ciucurova, dar drumul pare că urcă foarte încet ceea ce ne permite o viteză rezonabilă.

Avem și 2 scurte întâlniri cu ploaia deși soarele ne bătea binișor în ceafă, și după o curbă apare adevarata urcare, de care se pare că nu scăpăm. Alex ia avans, eu încerc să rămân cu Cristi, dar lui îi este greu să mențină chiar și un ritm de 12-13 km/h, așa că pierde teren pe ultimele sute de metri.

Urmează o coborâre lungă în Ciucurova unde ne regrupăm și ne umplem din nou bidoanele de apă. Aș vrea să caut un magazin să iau o glucoză, dar până să mă hotărăsc apare și Cristi așa că îi dam usor mai departe, încercând să mergem în trenă.

Trecem salivand pe lângă popasul de la Ciucurova, cu gândul la ce ne așteaptă la Căprioara și începem urcarea spre Atmagea, trecând pe lângă mânăstirea Cerbul.

„Plutonul” se rupe iar, eu în față, Alex și Cristi mai în urmă. Trecem de borna de 100 de km, iar eu o las mai ușor făcând niște poze la un mic lac de acumulare secat în întregime.

În Atmagea, după ce a vorbit cu Cristi că ne gasim la popas, Alex mă ajungeși ne oprim amândoi în vârful dealului, cu limba de un cot ca să facem câteva poze.

Aici avem o dezamăgire, văzând că mai urmează o urcare spre Horia, nu e doar o coborâre continuă cum îmi aminteam eu. Îi dăm repede la vale pe drumul sinuos dar liber, și începem urcarea spre Horia cu soarele bătând serios, și fără prea mult vânt. Când începe coborarea sunt sunat de Florin care vroia să știe de ce întârziem atât de mult (inițial estimasem maxim 12:30 ca oră de întâlnire la popas, și era deja 13:15). Din Horia știm că nu mai avem mult, dar ne oprim pe marginea drumului să îl așteptăm pe Cristi care ajunge cam după 10 minute.

Îl incurajam cum putem și îi dăm mai departe către popas, care era la 2 km. După o curbă avem parte de un mic spectacol, o dubă răsturnată pe marginea drumului, salvarea oprită destul de periculos, și un Tuareg care face pană chiar lângă noi trecând peste o piatră ascuțită ce era pe mijlocul drumului. Nu pot să uit fața soferului care a coborât nervos de la volan când i-am făcut semn să tragă pe dreapta:

– „Ce vrei dom’le?”
– „Aveți pană pe dreapta fața!” vine răspunsul de la mine, și văd cu coada ochiului cum iți pune mâinile în cap. Mă va depăși din nou abia în Măcin, deci a pierdut cel puțin 2 ore (dacă nu 3) cu pana.

Și ajugem la popas, probabil cel mai așteptat moment al zilei pentru toți. Aici Florin și Gabi erau la momentul siestei și la a doua bere🙂. Noi comandăm repede niște ciorbe, o ceafă cu cartofi pai și niște clătite la desert, iar eu nu iert un Pepsi rece.

Chiar la sfârșitul mesei (țin minte clar ca eram încă la prima clătită :) ) mă apucă o groaznică contractura musculară la piciorul stâng. Am mai avut crampe, dar asta era mult peste orice pățisem până atunci. Mă ridicam în picioare și orice mișcare încercam mușchiul era ca o piatră. Am avut mare noroc cu un vecin de la masa de alături (pescar după vorbă) care avea la el un unguent gen Bengay, care m-a ajutat. Am reușit să îmi mișc piciorul și să termin clătitele🙂. Cât timp Cristi negocia cu șoferul de pe „mașina de asistență” și încerca să facă afaceri cu noi (implicit și cu mine care păream lovit de soartă) m-am așezat pe bancă și cred că am reușit să ațipesc câteva secunde. Oricum nu recunosc nimic legat de sforăituri🙂. Am plătit, și inainte de plecare am făcut o poză cu cei 5 curajoși 4 curajoși și Cristi🙂.

Știam că ne așteaptă încă 60 de km din ce in ce mai grei, dar nu mă așteptam să fiu nevoit să mă opresc chiar pe primul deal, imediat dupa plecarea de la popas. Practic aveam crampe serioase la ambele picioare, nu mai puteam să pedalez deloc, iar restul trupei avea deja un avans de vreo 100 de metri.

M-am oprit, am masat picioarele cum am putut și m-am urcat din nou în șa, foaia mică, pinionul mare și cu multă grija am ajuns în vârf. De aici am pedalat continuu, fiindu-mi frica să mă opresc, în plus eram sigur ca acidul lactic se acumulase în muschi și trebuia eliminat cumva, singura șansă fiind să pedalez fară să mă opresc.

Am trecut de Florin și m-am oprit în spatele lui Alex și a lui Gabi care mergeau cu un maxim 25 pe un drum ușor în coborâre. Am trecut in față încercând să impun un ritm mai rapid, însă încet încet am luat avans. Pe următoarea  urcare am luat-o iar foarte ușor încercând să nu mai repet aventura anterioară, și în același timp sperând să ne regrupăm.

Din păcate se pare ca și cei din spate erau destul de obosiți așa că îi dau inainte, fiind-mi frică să mă opresc și să-i aștept. Am mers bine până când a început urcarea în pasul Priopcea. Sincer să fiu îmi era teamă de această urcare chiar din momentul planificării turei, știind că e ultima a zilei, vine după aproape 140 de km și e luuungă. Din fericire am reușit un mers constant, chiar dacă încet, astfel încât Gabi a reușit să mă ajungă și chiar să mă întreacă pe ultima sută de metri a pavatelor. Da, avem și pavate, mă simțeam ca în Paris-Roubaix, din fericire nu era nici praf și nici noroi🙂.

În pasul Priopcea îl las pe Gabi să îi aștepte pe Alex și Florin, ne luăm rămas bun și plec pe cont propriu spre Măcin și Smârdan. Am avut un ritm bun până la intrare în Măcin unde am rămas fără apă. Din fericire Măcinul este de obicei loc de hidratare, așa că intru la un mic magazin de la care cumpăr apă de obicei (cumpăr apă minerală, un amănunt care vă rog să il rețineți) și îmi iau și o glucoză să îmi refac puterile și să mă țină în viață cât timp o să staționez pe bac.

Plec cât se poate de repede de la magazin, încă mestecând la câteva bucăți de glucoză și până să ajung la intersecția cu europeanul sunt depășit de mașina de asistență, iar Cristi mă întreabă dacă am nevoie de ajutor. Îi spun că totul e OK și îi dau mai departe.

Spre Smârdan am mers la limită, abia așteptam să ajung la bac și să văd Galațiul. Nu am scăzut sub 26 km/h, chiar dacă vântul bătea ușor din lateral. Ajung la bac și inițial sunt dirijat către unul aproape gol (doar 3 mașini) însă alături se vede unul plin care probabil așteapta ca cel de pe malul brăilean să se umple, astfel încât mă sui înapoi în șa și fac „transferul”.

Plătesc cei 1.5 lei (câtă diferența fată de prețul de la Galați, noroc de noul contract de parteneriat cu Navrom Bac Galați) iar pe bac încerc să nu stau locului prea mult ca să nu aibă mușchii timp să protesteze. Mă apropiam de malul brăilean când văd mașina lui Cristi ieșind de pe bacul mare, deci am ajuns în Brăila la 5 minute după el.

Pornesc pe ultimii 15 km și când mai aveam cam 100 de metri să dau în drumul de pe dig, aud un șuierat care părea că vine de undeva de la roata din față. Aici am înlemnit pur și simplu, pentru că plecasem la mine fără pompă bazându-mă pe ceilalți din grup și pe caucurile Schwalbe Land Cruiser care nu au lăsat nici un colț al babei să treaca deși au făcut câteva drumuri prin munții Măcin.

Opresc să văd ce se întâmplă și învârt ușor din roată să găsesc gaura și sper ca lichidul să îți facă treaba cât mai repede. Zgomotul însă rămâne același indiferent de poziția roții…. „Interesant!” îmi zic și deodată ochii îmi cad pe bidonul cu apă minerală. Pe care l-am închis și acum încerca să elimine presiunea acumulată :) Pfiiiiuuu, am scăpat!

Pe dig am parte de ușor vânt din față însă când văd orașul în depărtare prin ceva forțe și merg binișor date fiind condițiile. Scot telefonul și fac și niste poze la oraș și combinatul de alături și îi dau bătăi. Pe ușoara urcare de pe pod mă simt sleit, însă îmi revin pe urcarea cea mare de la Real.

Ajung la garaj după 180 de km făcuți în 9 ore de pedalat și cu aproape 2 ore de pauză, cu 5 minute înainte de ora 18:00. Deci cu 1.5-2 ore mai târziu decât estimasem, și cu siguranță mult mai obosit decât îmi doream. Dacă ziua de pedalat luase sfârșit, nu același lucru se poate spune despre ziua de petrecut, așa că m-am grăbit spre casă și spre duș, apoi la petreceri ;)

În spatele meu povestea a stat cam așa: băieții au rămas și ei fără apă în Măcin însa au încercat să cumpere de la benzinărie, unde surprinzător nu aveau așa ceva (cred că e Lukoilul de la intrarea dinspre Greci). Așa că s-au oprit la o bere în oraș și acolo au făcut și plinul cu apă. Pe dig Alex a mers mai bine si a ajuns aproape de ora 7 în oraș, așteptându-i pe ceilalți la giratoriul de la intrare. Exact acolo unde Gabi a făcut singura pană din grup, pierzând timp să caute un taxi care să îl ducă acasă (nu mai avea chef să facă pana), și ajungând să cheme un prieten.

O tură lungă, mult mai solitantă decât credeam (având experiența celor 135 de km făcuți jumătate offroad, jumătate pe șosea spre Nămoloasa – Hanu Conachi) dar la sfârșitul căreia am fost foarte mulțumit de mine. Fizicul s-a descurcat, psihicul s-a descurcat, deci numai de bine!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: