OpenStreetMap România – recensământ de vară

Spuneam aici că îmi doresc ca la sfârșitul verii să avem aproximativ 100 de contributori la OSM în România și extrasul zilnic al bazei de date la nivelul țării noastre să depășească 10MBytes.

Se pare că nu am fost prea optimist pentru că pe data de 20 august 2008 am putut să număr 133 de utilizatori OSM a căror locație este în România (e posibil să fie mai mulți deci), iar extrasul din ziua de 26 august 2008 a depășit pentru prima dată 10MBytes.

De la primul post legat de OSM România lucrurile au mers chiar bine. Am reușit să importăm o suită de trasee oferite de o companie de fleet management, ceea ce a dus la o creștere considerabilă a acoperirii la nivelul drumurilor naționale. Un tabel cu informații complete este disponibil pe pagina proiectului OSM România.

Deasemenea am pus și bazele unei liste de discuții RO-OSM în cadrul căreia putem dezbate orice problemă întâlnită la nivelul OSM. Avem în vedere o serie de colaborări cu profesioniști în domeniul cartografiei cum sunt cei de la www.geo-spatial.org precum și alți entuziaști care pot contribui la OSM cum sunt cei din cadrul Alpinet.

Dacă e să ne uităm în urmă am evoluat mult, și sperăm să nu ne oprim aici. Să umplem golul lăsat de provideri de hărți precum Google și Yahoo la nivelul României.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: