Pe scurt despre 2012, și ce planuri am avut pe 2013

Dacă tot am reînceput să scriu datorită lui Juga să încercăm să ajungem la zi cu poveștile. 2012 a fost un an încărcat și mi-ar lua prea mult să ia fiecare eveniment la rând așa că facem o restrospectivă rapidă.

Au fost 8 concursuri, majoritatea de MTB dar și primul concurs de alergare (hiking rapid pentru noi) pe munte. Să le luăm pe rând:

- GXC 2012, o ediție cu soare și un traseu nou foarte fain marca Maus.

Image

- Prima Evadare uscată cu o clasare bună deși am avut mici probleme în partea a doua a cursei după o căzătură.

Image- un Velo Compass cu multă ploaie și adrenalină, dar și primul concurs câștigat.

Image- Skoda Velo Challenge, cu o echipă doar un pic schimbată am reușit clasarea pe locul 2 la IT, reducând distanța față de locul I (aceiași câștigători din 2011) cu 5 minute

Image- Marvin 2012 cu ale lui temperaturi inumane, unde am terminat în prima treime.

Image- Zimbrăria Neagră, unde am reușit să mă rătăcesc prima dată pierzând peste 5 minute și clasându-mă un pic mai slab decât mă așteptam

Image- Babadag XC unde m-am prezentat cu un MTB adecvat, terminând cu 45 de minute mai rapid decât cu un an în urmă

Image- 2×2, defapt doar X2 pentru echipa “The Blues” (Albaștrii), prima cursă pe munte în echipă. Un concurs cu satisfacții urmate de dureri de genunchi și apoi iar satisfacția de a ajunge la finish în timpul propus.

Image

Tot în 2012 (prin mai-iunie) îmi intrase în cap ideea unui maraton, și începusem timid antrenamantele. Însă cursele de MTB care necesitau ceva antrenamente și concediul m-au cam îndepărtat de obiectiv, ceea ce m-a făcut să declar că 2013 va sta sub semnul alergării. Și cum poveștile din 2013 nu sunt așa de multe veți avea timp să judecați dacă chiar așa a și fost :).

-Va urma-

Babadag XC 2011

tulceaDupă primul concurs care s-a terminat surprinzător de bine am prins gustul întrecerilor așa că atunci când am auzit de un concurs la Babadag nu am stat pe gânduri. În general Galațiul nu este foarte bine poziționat dacă vrei concursuri de MTB, pentru cele mai multe dintre ele trebuie să faci cel puțin 4 ore cu mașina ceea ce duce la costuri suplimentare (cel puțin o noapte de cazare și mâncarea aferentă). Așadar un concurs la mai puțin de 2 ore de mers cu mașina nu trebuia ratat.

Am mers cu același cross care mi-a servit tot anul 2010 și 2011 pentru că era singura bicicletă de care dispuneam. Am avut mici emoții la început pentru că pe site era menționat faptul că sunt acceptate doar bicicletele cu roți de 26”, iar a mea are roți de 28” (deși diametrul efectiv al roții dacă luăm în considerare cauciucul nu e foarte mare). Din fericire am primit confirmarea că nu or fi problemele cu cross-urile dar se recomandau gume de minim 35mm lațime (aici totul era OK) pentru că sunt unele coborâri destul de serioase pe bolovani.

Startul urma să fie la ora 11, noi am ajuns aproximativ la 9:30. Am avut timp să ne luăm pachetele de înscriere, să ne schimbăm, să pregătim bicicletele, să facem un set de poze cu gașca din Galați (sau o bună parte din ea) și chiar o mică încălzire pe prima urcare de pe traseu. Încălzirea mi-a prins foarte bine, am reușit să îmi fac o idee despre ce urma să ne aștepte pe traseu, mai ales că era prima încercare cu SPD-uri într-o competiție.

304966_270989949578659_434110_n

Vine ora startului: un pic peste 100 de concurenți, elitele în față. Plec printre ultimii considerând că pentru primul concurs care conține ceva urcări și mai ales coborâri, eu fiind și pe un cross, nu ar trebui să am prea multe speranțe. Pe prima urcare depășesc cam 30 de concurenți care s-au lăsat învinși de pantă, iar pe a doua încă vreo 10, ajungând cam pe la jumătatea plutonului. M-am încăpățânat să urc tot ce pot în șa, mai ales că aici aveam poate un mic avantaj față de un MTB clasic, având roțile mai mari. Din păcate majoritatea urcărilor erau bolovănoase (și aveam ceva probleme de echilibru cu roțile mele subțiri) sau prăfoase (iar aici pierdeam aderența ceva mai ușor decât un MTB cu roți mai late). Iar ultima urcare era cea care punea capăt, fiind singura la care nu am făcut nici o încercare să o urc din șa. (Binențeles că după concurs mi s-a părut că ar fi mers o încercare, dar după război…). Au fost și 2 coborâri mai serioase pentru mine, cea la care erai avertizat de arbitri să fii atent am făcut-o cu frâna la maxim și piciorul scos din pedală (iar la turul 2 chiar pe jos, și cred că a mers mai repede așa), iar cea în trepte nu am reușit să o fac decât pe diagonală, căutând să îndulcesc panta pe cât posibil. Am căzut o singură dată, prostește, la viteză mică din cauza SPD-urilor. Era și cazul să mi se întâmple și mie, aveam 2 săptămâni de când mergeam cu ele și încă nu o pățisem.

300837_271017636242557_4050706_n

323688_274558152555172_3317450_o

320805_270990046245316_6938169_n

312966_270989979578656_6192950_n (1)

Am terminat pe locul 18 la categoria mea de vârsta, eupizat, după 3 ore, dar în același timp mulțumit că m-am descurcat cu  o bicicletă care acum îmi dau seama că nu e chiar potrivită pentru așa ceva. Aici am luat decizia că trebuie să fac o investiție :)

306365_270989922911995_221058_n

Concursul s-a încheiat cu niște mici și o bere (fără alcool pentru mine, că eram șoferul de serviciu), și o festivitate de premiere unde câțiva colegi de la Clubul de Ciclism Galați au urcat pe podium.

Un concurs frumos, la prima ediție, și care, deși au existat și lucruri care puteau fi mai bune, ne-a convins să revenim în 2012!

Vulcanii noroioși de la Berca

Am trecut pe la Vulcanii Noroioși de la Berca de două ori: în 2008 și mai apoi în 2010. Este posibil ca starea drumului de acces să se fi modificat între timp așa că am să ă rog să cautați și alte surse mai actuale. În 2008 asfaltul era foarte bun spre Pâclele Mici (spre cele Mari erau dale de beton într-o stare nu tocmai bună, dar se putea merge fără probleme). În 2010 apăruseră mici alunecări de teren pe ultimii kilometri care necesită atenție, și în plus se lucra la un pod în Joseni, circulația fiind deviată pe ulițele din sat, pe bază de semafoare.

Accesul se face pornind din DN10 Buzău – Întorsura Buzăului, de unde se face dreapta la câteva sute de metri de la intrarea in Sătuc (dacă vin dinspre Buzău). Există indicatoare destule pe drum care te vor duce la Pâclele Mici și la Pensiunea Vulcanii Noroioși. Dacă vrei să vezi Pâclele Mari (și recomand cu căldură acest lucru, noi am fost mult mai impresionați decât la Pâclele Mici) trebuie să fii foarte atent la un indicator destul de vechi chiar în mijlocul unei curbe strânse la stânga (aproape la 180 de grade). Se poate observa această intersecție pe harta OpenStreetMap.

Intrarea la Pâclele Mici

Intrarea la Pâclele Mici

Chiar lângă pensiune este amenajată o parcare destul de încăpătoare ceea ce mă duce la gândul că zona este vizitată destul de mult, chiar și cu autocare (de fapt în 2008 am văzut un astfel de grup). La Pâclele Mici vei plăti o taxă de intrare de aproximativ 4 lei (în 2010) de persoană și apoi vei pătrunde în aria protejată. Vulcanii sunt mici dar formează mici movile datorită activității destul de intense, iar în jurul vulcanilor s-au format  canioane care formeaza un peisaj selenar. Din acest caz singura problemă este lipsa umbrei mai ales în timpul verii, deci vă recomand să vizitați zona în primăvară sau toamnă când temperaturile nu sunt așa de mari. Terasa pensiunii este o salvare pentru lunile călduroase, vă puteți răcori cu o bere (dacă nu sunteți șoferi).

Pâclele Mici

Pâclele Mici

Canioane, peisaj selenar

Canioane, peisaj selenar

De aici am plecat să căutam Pâclele Mari, dar am greșit drumul și ne-am aventurat de fapt pe un drum ce (am descoperit acasă, după câteva zile) ducea la Pâclele de la Beciu. Acestea sunt cele mai spectaculoase, dar nu știam nimic de ele în acel moment, și cum drumul era din ce in ce mai prost am ales să dăm niște telefoane (cu greu, semnalul la Orange și Vodafone era aproape inexistent în zona în care ajunsesem) și am ajuns în cele din urmă la baza dealului pe care se află Pâclele Mari. Deși nu este imposibil să urci cu mașina mai sus, recomand să urcați la picior pentru a vă bucura cu adevărat de liniștea acestui loc (comparând cu aglomerația de la Pâclele Mici).

Mașina lăsată la baza dealului

Mașina lăsată la baza dealului

Pâclele Mici văzute de la Pâclele Mari

Pâclele Mici văzute de la Pâclele Mari

Sus am descoperit câțiva vulcani impresionanți ca dimensiune, cred că în unele cazuri ”craterul” depăsea lejer 10 metri în diametru. Am încercat să testăm și adâncimea unuia mai mic (cam la 3 metri diametru) dar fără succes, bățul folosit și lungimea brațului fiind insuficiente pentru a ajunge la fund. Deasemeni merită o privire spre nord unde veți revedea vizitatorii de la Pâclele Mici pe un mic deal.

Cel mai mare vulcan din zona, aproximativ 10 metri diametru

Cel mai mare vulcan din zona, aproximativ 10 metri diametru

Vulcan ”erupând”

Vulcan ”erupând”

Mic vulcan ”secat”

Mic vulcan ”secat”

Vă recomand cu plăcere să vizitați zona și în special Pâclele Mari. Iar dacă aveți o mașină mai rezistentă mergeți până la Beciu și spuneți-mi în comentarii cum arată vulcanii de acolo.

Prin Munții Măcin – Urcând din Greci spre Țuțuiatu

Această scurtă tură a fost făcută anul trecut, dar sunt convins că informațiile sunt încă corecte. Acum 2 ani am descoperit pentru prima dată munții Măcinului, spre rușinea mea de gălățean, urcând pe Țuțuiatu după ce am plecat din Cetățuia. De data asta urma să mergem pe un drum mai scurt, dar un pic mai dificil. Munții Măcinului ar putea pare niște dealuri nesemnificative, dar vă garantez că pentru cineva care își petrece 8 ore pe scaun în fața calculatorului fără a face ceva sport nu sunt ușori deloc.

Vârful Țuțuiatu

Vârful Țuțuiatu

Am plecat destul de târziu, trecând Dunărea la Galați cu bacul de 11 și un pic înainte de ora 12 eram în Greci căutând un loc de parcare la umbră. Era 23 aprilie dar o vreme superbă cu foarte mult soare. Am plecat la pas prin sat urmărind indicatorul triunghi albastru ce traversează masivul de la vest la est (Greci – Cetățuia – Luncavița) și în aproximativ 10 minute am ieșit din sat, marcajul urmând mai apoi un mic pârâu ce va duce la primul izvor reamenajat de curând. Aici traseul continuă la stânga urcând destul de serios până la izvorul italienilor unde este amenajat un mic loc de popas cu câteva bănci de lemn. Facem o mică pauză, pozăm niște copaci înfloriți și apoi continuăm.

Primul izvor

Primul izvor

Loc de popas la izvorul italienilor

Loc de popas la izvorul italienilor

Copaci înfloriți lângă izvorul italienilor

Copaci înfloriți lângă izvorul italienilor

Izvorul italienilor

Izvorul italienilor

De aici traseul se apropie de vârf, unde se ajunge cam in 10 minute de urcuș destul de serios. Dacă arunci o privire înapoi în timpul urcprii vei vedea o priveliște  minunată asupra vârfului Cavalu și a peretului Memorial, precum și asupra Galațiului dacă este senin.

Vârful Cavalu, peretele Memorial și Culmea Pricopanului

Vârful Cavalu, peretele Memorial și Culmea Pricopanului

Odată ajunși în vârf am făcut un popas mai lung pentru poze și pentru a descoperi primul nostru geocache. Blackberry-ul își face încă o dată treaba și mă duce repede spre locația unde este ascuns. Imediat  ce mă apropii la aproximativ 5 metri de locația marcată îmi dau seamna unde aș putea căuta și după ce mă asigur că nimeni din afara grupului nostru nu ne observă facem câteva poze cu prima ”comoară” descoperită. Nu suntem pregătiți prea bine pentru descoperirea asta (deh, e prima) așa că încercăm să vedem dacă avem cum sa facecm un schimb de obiecte. Și ideea salavatoare vine repejor, lăsăm câteva analgezice, sper să fie de ajutor cuiva, îmi aduc aminte de câteva momente în care aș fi dat orice pentru o astfel de pastilă.

Vârful Țuțuiatu

Vârful Țuțuiatu

Primul geocache și analgezicele

Primul geocache și analgezicele

După geocache mergem un pic la umbră pentru a mânca o ciocolată și să decidem pe unde să coborâm. Decidem să nu ne întoarcem pe același drum așa că preferăm să mergem pe varianta de sud, ce este în același timp marcat ca și traseu cicloturistic. Drumul coboară lent, în serpentine până se intersectează cu traseul marcat (pe care am urcat) la primul izvor. Pe coborâre vedem o zonă foarte interesantă unde se formaseră o serie de mici canioane din cauza șuvoaielor de apă ce se formează în principal primăvara.

Drumul de întoarcere

Drumul de întoarcere

Avem ocazia să vedem și un vultur pleșuv (cel puțin așa părea) și după aproximativ 3 ore de la plecare ajungem înapoi la mașina. De aici ne grăbim spre casă, (trecem cu bacul tot la Galați) pentru că foamea ne dădea târcoale de ceva vreme.

Vultur pleșuv?

Vultur pleșuv?

O tură foarte frumoasă pentru primăvară, scurtă dar destul de intensă pentru o primă ieșire pe munte. Dacă vă alegeți cu grijă perioada aveți ocazia să vedeți în zonă și faimoșii bujori.

Skoda Velo Challenge 2011 – primul concurs cu adevărat

Lumea încă se înscria la Prima Evadare 2011 când a fost anunțat un nou concurs, de data asta orientat spre ”corporatiști”. Urma să aibă loc pe 5 iunie în pădurea Băneasa unde se vor parcurge ture de către aproximati 10 kilometri. Deja la muncă se contura un mic grup de pasionați de bicicletă așa că am decis să vedem dacă putem să obținem aprobare de a reprezenta compania la acest concurs. Am fost întâmpinați cu binevoința, astfel încât costurile personale au fost nule sau aproape nule.

A trebuit să plecăm pe la ora 4:30 din Galați (ne-am trezit pe la 4 fără un sfert pentru asta) pentru a ajunge la 8 în Băneasa (între timp trebuia să ne găsim cu un coleg din București care ne ridicase pachetele de start) pentru că startul era anunțat la ora 9. Din păcate aici le putem reproșa organizatorilor că nu au respectat planul inițial așa că startul a fost la 11, și ce bine ne-ar fi prins încă 2 ore de somn, mai ales mie care am concurat în ultimul schimb. Echipa era formată din Cristi, Tudor, Laurențiu si binențeles eu. Am avut și 2 fotografi oficiali, Oana și sora ei din București așa că nu am dus lipsă de poze. Am decis ca Lau să plece primul, Cristi al doilea, Tudor în schimbul 3 și eu la urmă.

Până la start avem timp să vedem cum arată traseul, cu o modificare făcută în ultimul moment din cauza ploii. Reușim să culegem destul noroi deși nu parcurgem decât primii 3-4 kilometri ai buclei, așa că ne folosim de zona ameanajată pentru curățarea bicicletelor unde sunt 3 curățitoare cu presiune.

Și vine startul: Laurențiu s-a asezat destul de în față (cred că bicicleta lui era de departe cea mai veche si mai ieftină din primele rânduri, dar compensa prin curaj :) ), și a plecat bine. Noi încercam să ne încurajăm și facem planuri, sperăm să îl vedem cât mai repede ca să avem un moral bun. După 25 de minute apare primul concurent, nu e Lau, dar parcă îl cunosc de undeva. Ah, e gălățean de-al nostru, din gașca de la club! Știam că vine dar nu ne găsisem înainte de start. Ne consolăm cu asta și ne lungim găturile după un tricou alb în continuare. Trec cam 3- de concurenți din cei 130 care au luat startul și după 34 de minute apare și Laurențiu în ultima curbă. După încă un minut și un schimb ca la Formula Unu (eu îi luam bicicleta celui care venea, Tudor muta cipul) Cristi pleca în schimbul doi.

Scenariul se repetă la următorul schimb și Tudor pleacă fără probleme.

Aici urmează un moment important, când e anunțat un clasament provizoriu de la un punct intermediar de pe traseu. Suntem pe locul 2 la IT!!! Nu cred că se aștepta niciunul dintre noi la așa ceva, la IT sunt cele mai multe echipe înscrise. Presiunea era acum pe mine, trebuia să urcăm cel puțin pe podium.

Așa că încerc să mă pregătesc cum știu mai bine, mânanc o banană și un baton cu cereale, ies la mică încălzire după 10 minute de la plecarea lui Tudor, iar cu câteva minute inainte iau și gel Sponser pe care il cumpărasem de la Mausbike. Tudor vine și el, aleargă bine pe zona de neutralizare și îmi predă ștafeta.

Un mic incident chiar la urcarea pe bicicletă și deja pierd un loc. Mă păstrez însă aproape și la ieșirea din pădure îl recuperez fără probleme. De aici am mai fost depășit doar o singură dată în timp ce am depăsit cel puțin 10 concurenți, câțiva probabil din al treilea schimb. Reușesc să nu cad deloc și trec linia de sosire după 35 de minute.

Am destul noroi pe mine și pe bicicleta așa că mă alătur colegilor care așteptau să își spele bicicletele, și apoi mă duc să îmi iau diploma și medalia de finisher.

După ce ne curățam se afișează și clasamentul, suntem pe 15 la general masculin si pe 3 la IT! Am pierdut un loc în ultima parte, din poze ne vom da seama că s-a întâmplat la finalul schimbului lui Tudor care a căzut chiar înainte să iasă înapoi pe asfalt. Rezultatul este oricum peste așteptări, ne urcăm pe podium (din păcate nu primim nici o cupă, oricît de mică) și suntem aplaudați.

Un prim concurs pentru mine care nu face altceva să îmi deschidă apetitul pentru mai mult. Avem nevoie de antrenament ca să obținem mai mult la următoarea ediție, avem de recuperat 3 minute față de locul 2 și 12 față de primul de la IT. La muncă deci!

Clubul de Ciclism Galați

Gârboavele XC 2011 a adus pe harta ciclismului de amatori din România nu numai un nou concurs într-o zonă surprinzătoare ci și formarea unui mic club de ciclism în Galați. La inceput o ramură a unui alt ONG (SOS Pro Natura), a strâns o gașcă de tineri entuziași în jurul unui grup de oameni cu experiență în frunte cu prietenul Marius ”Maus” Ionașcu.

În 2011 lucrurile s-au mișcat mai greu dar măcar s-a ieșit la diferite ture (fiecare cu ce avea, cursieră, MTB sau cross în cazul meu), ba chiar s-a participat la unele concursuri din zonă cu rezultate bune pentru vechimea clubului. 2012 se anunța un an important pentru această mică comunitate.

Gârbovele XC 2011 – aproape primul concurs

Cu noua bicicletă făcusem deja ceva sute de kilometri și plimbări prin județ ba chiar și o tură până la Portița așa că atunci când am citit de organizarea primului concurs de MTB la Galați, în pădurea Gârboavele am  fost foarte încântat. Taxa extrem de mică pentru un astfel de concurs m-a decis să mă înscriu de la inceput, riscul pierderii a 15 lei nefiind o problemă. Am ieșit chiar și la 2 antrenamente cu un weekend înainte când mi-am dat seama de 2 lucruri:

  1. cu un cross nu prea poți să te descurci pe un traseu de MTB
  2. nu știu deloc să cobor, simțul meu de conservare e prea ridicat :)

Pe măsură ce se apropia ziua concursului urmăream foarte atent buletinele meteo, iar in preziua concursului am luat decizia că ar fi prea mut pentru mine și bicicleta mea. Am recuperat taxa de înscriere prin faptul că i-am împrumutat casca și ochelarii unui coleg care nu a renunțat așa de ușor ca mine.

Binențeles că acum îmi pare rău că nu am participat, cursa a fost memorabilă, iar eu nu mă pot lăuda la nimeni că am fost acolo. Mi-am luat însp revanșa în 2012 cum se va vedea.

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.